EaseUS Partition Master Pro Review & Giveaway


Gestionarea unităților de stocare din Sistemul de Operare a devenit din ce în ce mai simplă datorită softurilor din ce în ce mai avansate care au apărut în ultima perioada. Sunt multe programe de acest tip, însă unul dintre cele mai populare și mai complete este EaseUS Partition Master.

Așa cum spune și dezvoltatorul acestui software, EaseUS Partition Master este un utilitar complet de gestionare a discurilor, care include trei funcții principale:

  • gestionarul de partiții
  • asistent pentru copiere a discurilor și partițiilor
  • asistent pentru recuperarea de partiții pierdute



Odată cu cea mai recentă versiune (11.0 la data publicării acestui review), EaseUS Partition Master a fost extins și cu un modul de curățare și optimizare a sistemului, iar instrumentul pentru crearea unui suport bootabil (ISO sau USB) pentru recuperarea sistemului a fost îmbunătățit.

Ce operații se pot executa cu gestionarul de partiții din EaseUS Partition Master ?

Gama de operații este destul de amplă și cuprinde următoarele:
  • redimensionarea și mutarea partițiilor fără pierderi de date, inclusiv extinderea partițiilor de sistem NTFS fără a fi necesară repornirea PC-ului.
  • conversia discurilor dinamice în discuri basic și conversia sistemului de fișiere FAT în NTFS
  • conversia discurilor cu MBR (Master Boot Record) în GPT (GUID Partition Table), care este compatibil și recomandat pentru sistemele mai noi cu UEFI
  • suport pentru discuri GPT de până la 16 TB și pentru discuri MBR de până la 2 TB
  • îmbinarea a două partiții adiacente fără pierderi de date
  • divizarea unei partiții în două partiții separate mai mici
  • conversia unei partiții primară în partiție logică și viceversa
  • ștergerea securizată complexă a întregului disc sau a partițiilor selectate
  • crearea unui disc WINPE pentru pornirea sistemelor care nu mai bootează de pe discurile proprii

Ce operații se pot efectua cu ajutorul asistentului de copiere a discurilor și partițiilor ?

Cu acest intrument se pot face clonări de discuri pentru păstrarea datelor sau pentru upgrade-uri ale unităților de stocare interne, nemaifiind necesară reinstalarea sistemului de operare.
  • copierea unei partiții fișier cu fișier sau sector cu sector pentru păstrarea datelor
  • copierea unui întreg disc pe un altul și migrarea sistemului de operare de pe hard disc pe SSD fără reinstalarea Windows
  • upgrade-ul discului de sistem la unul de capacitate mai mare cu un singur click (discurile trebuie să fie în același computer)
  • suport pentru copierea de discuri sau partiții GPT
  • opțiune pentru oprirea sistemului după efectuarea oricărei operații

Ce operații se pot executa cu asistentul de recuperare a partițiilor pierdute ?

Acest modul este proiectat pentru restaurarea partițiilor pierdute de pe spațiul nealocat al unui disc.
  • permite restaurarea partițiilor din spațiul nealocat care au fost șterse sau pierdute anterior din cauza unor probleme hardware sau software, sau din cauza virusării sau repartiționării discurilor
  • sunt posibile două tipuri de recuperare: modul recuperare automată și modul recuperare manuală
Ar mai fi de remarcat – printre altele – și funcțiile de ascundere/dezascundere pentru partiții, aceea de defragmentare și aceea de reconstrucție MBR (Master Boot Record).

Ce sisteme de fișiere și ce sisteme de operare sunt suportate ?

EaseUS Partition Master Pro suportă sistemele de fișiere FAT12, FAT16, FAT32, NTFS, EXT 2 și EXT3 și este compatibil cu toate versiunile moderne ale sistemului de operare Windows (de la Windows XP până la Windows 10).

Care sunt diferențele dintre versiunile Professional și gratuită ale EaseUS Partition Master ?

Versiunea gratuită a Easeus Partition Master  permite operații de creare, redimensionare, ștergere și mutare a partițiilor, de clonare a partițiilor și discurilor, upgrade-ul pentru unitatea de sistem, conversiile FAT la NTFS, sau ale partiții primare în partiții logice și viceversa.

Ce obțin prin trecerea la versiunea Professional și cât costă ?

Prin upgrade la versiunea Professional sunt activate imediat și realizarea suportului bootabil pentru repararea discurilor de sistem, conversiile MBR – GPT sau viceversa, conversia discurilor dinamice în discuri basic, redimensionarea volumelor dinamice și suportul pentru linia de comandă.
Easeus Partition Master Professional poate fi cumpărat cu 39,95 USD (aproximativ 162 de lei) direct de pe pagina oficială a produsului.
Concurs:
Am decis împreuna cu dezvoltatorul aplicației sa oferim 5 licențe pentru versiunea Professional, pentru cei care urmăresc acest blog. Pentru a participa, va trebui sa ne spuneți în rubrica de comentarii la ce v-ar folosi un asemenea program. De asemenea, este obligatoriu sa comentați cu adresa de Facebook, alegând opțiunea Nume/Adresa URL (adresa URL a Facebook-ului).  Extragerea va avea loc pe data de 20.06.2016.

Concur incheiat, lista castigatorilor:


Pagina web a dezvoltatorului: click aici
Programul îl puteți descarcă de aici.

Share this

Related Posts

Previous
Next Post »

9 comentarii

comentarii
Anonim
15 iunie 2016 la 11:38 delete

Mias dori mult acest program pentru ami gestiona partitiile dupa reinstalarea windowsului
septelicimihaela@gmail.com

Reply
avatar
23 iunie 2016 la 09:03 delete

As vrea sa creez o noua partitie dupa ce am reinstalat windows-ul

Reply
avatar
23 iunie 2016 la 09:07 delete

cu acet program as vrea sa imi tranfer sistemul meu de operare, u tot cu aaplicatii, pe un SSD, deoarece am vazut ca are oo viteza mult mai buna, Multumuim, sper sa castig

Reply
avatar
23 iunie 2016 la 09:10 delete

Am nevoie de program pentru că sunt flăcăul ăla de la etajul unu la care mergi să-ți „repari” laptopul.
Mă interesează în mod special funcțiile de migrare a SO și de ascundere a partiției.

Reply
avatar
23 iunie 2016 la 09:11 delete

Un articol util. Mă interesează pentru utilizare personală. Are mai multe funcţii utile: redimensionarea, mutarea, copierea partiţiilor.

Reply
avatar
23 iunie 2016 la 09:12 delete

Salut
Ma intereseaza programul pentru ca tocmai azi m am decis sa trec la W10 sunt la 34℅ cu instalarea. D
Pentru partitionare mi ar fi util
Merci,bafta

Reply
avatar
23 iunie 2016 la 09:20 delete

Salut , eu il vreau pentru ca este cel mai bun disk management tool si in special pentru migrarea sistemului cat si pentru mediul bootabil .Ty.

Reply
avatar
23 iunie 2016 la 09:22 delete

Pare un program excelent, eu am folosit doar Partition Magic.
Am nevoie de acest program pentru urmatoarele functii, pe care le consider foarte utile:
– redimensionarea sau mutarea unei partiții;
– copierea unei partitii;
– convertirea unei partițiie primare în logică;
– ascunderea partiției;
– formatarea partiției;
– golirea partiției (m-am confruntat des cu situatii in care existau fisiere nedorite ce nu puteau fi eliminate)
– explorarea partiției.
Multumesc, astept de mult un astfel de program

Reply
avatar
23 iunie 2016 la 09:25 delete

Evident ! și eu doresc o cheie de activare … deși nu îmi pun mari speranțe pentru-că nu am câștigat niciodată nimic !
Totuși încerc ! EasyUs Partition Master Pro ar fi un real ajutor pentru a-mi redimensiona spațiul alocat partiției C și pentru a crea un BackUP Image în caz că Windows 10 ( care mă presează să fac upgrade ) îmi va crea probleme .
Am înțeles că EaseUs Partition Master Pro poate mult mai mult . M-aș bucura enorm să-l am !

Reply
avatar

PLAYINFO va incurajează sa comentați. Nu se accepta cuvinte jignitoare sau obscene către alți utilizatori cât și către administratorul acestui blog! Comentariile trimise fără nume ca anonim vor fi șterse. PLAYINFO își rezerva dreptul de a șterge oricând un comentariu care are un caracter deranjant.